O, Adevăr, ce greu ești astăzi pentru atât de multe frunți,
că mulți nu pot să te ridice nici pân-la perii cei cărunți
și pier prin mlaștina minciunii întunecați și otrăviți,
ei care-ar fi putut prin tine să fie-atât de străluciți...

O, Dragoste, și tu ce grea ești, că multe inimi până mor
nu izbutesc să te ridice nici pân-la jumătatea lor
și pier în viermăria urii și-n cel mai fioros ghețar,
ei care-ar fi putut prin tine să guste-al cerului nectar.

O, Adevăr, oriunde Te-aflu îmi ești ca soarele cel drag,
mereu spre Tine-ntorc privirea ca după cel mai dulce steag,
de Tine mi-am legat viața pe veci,
de-aici și până-n cer.
Învățătura Ta s-o dărui - și-nțelepciunea Ta s-o cer.

O, Dragoste, - oricând mă afli îmi vindeci câte-o rană grea
și-n cea mai dulce-mbrățișare cuprinzi însingurarea mea,
tu te-ai legat de-a mea viață, pe veci
de-aici și până-n cer...
Înlăcrimarea mea ți-o dărui și sărutarea Ta Ți-o cer...